Ultima aventura a verii

Stiu ce o sa ziceti: “Care vara?…Suntem in octombrie!” Da, asa e, aveti dreptate. Dar cum luna septembrie, pentru mine, a fost aproape inexistenta (din interes de servici), iar luna august am stat mai mult intre patru pereti decat inafara acestora (tot din interes de servici), mi-am zis ca mai am putin de recuperat…ca deh, n-au intrat zilele in sac, vorba aia.

Saptamana trecuta am observat cum, incet incet ziua s-a scurtat devenind mai racoroasa. Cum tarabele cu lebenita de la fiecare colt de strada s-au imputinat si apoi au disparut cu desavarsire. Cum zgomotul de fond al orasului s-a intensificat treptat odata cu intoarcerea oamenilor din tarile calde. Dar cand s-a ivit ocazia unei evadari de weekend din urban in rural, am lasat toate acestea in urma si am zis ca e timpul pentru o ultima aventura a verii.

Chair daca evadarea nu a fost cu bataie lunga, ci in apropierea orasului, la vreo 50 Km, peisajul s-a schimbat complet. Il cunostem cu totii, nu mai are rost sa-l descriu in detaliu: satul mic, ulite linistite, oameni simpli, animale domestice, toate inconjurate de natura si liniste.

Locul in care am avut ocazia sa locuiesc in cele doua zile de evadare s-a rezumat la o casuta cu etaj, in fata o curte mica cu flori si o fantana, iar in spate o sura aproape la fel de mare ca si casa, urmata de o curte cu pomi fructiferi. Marea aventura a pornit din dorinta de explorare a zonelor de prin apropiere.

Cum mare parte din sat imi era deja cunoscuta, m-am decis sa-i trec granitele in directia satului vecin. La cateva minute dupa ce am trecut de placuta care marca iesirea din localitate, terenurile agricole au inceput sa apara in stanga si-n dreapta, presarate pe alocuri cu capite de fan. Dar asta era doar privelistea de la marginea drumului. Uitandu-ma in zare, am observat un deal in miniatura, un varf de pamant ca un musuroi de furnici inalt de aproximativ 100 m. De jos nu parea deloc mare si avea o panta lina pe care am urcat fara probleme. Odata ajuns in varf, parca am incetat sa mai exist. Peisajul care mi se intindea in fata ochilor era genul de peisaj pe care pictorii si scriitori incearca cu disperare sa-l cuprinda in operele lor. De jur imprejurul meu se intindeau dealurile pline de paduri, vai din care casele satelor din apropiere isi aratau acoperisurile ca niste ciuperci, terminandu-se la orizont cu conturul albastru al muntilor. Au trecut ore in care am pasit fara tinta pe iarba acestor dealuri, admirand liniile pamantului conturate de soare, caii lasati liberi, oile care pasteau linistite, pasarile de prada care sfideau altitudinea, plutind in inaltul cerului.

Mi-ar fi facut placere sa pot reda aceasta aventura in imagini, dar pe langa disparitia misterioasa a lunii septembrie, am ramas si fara aparatul foto. Acesta s-a defectat, refuzand sa mai functioneze dupa cateva intalniri accidentale cu pamantul (recunosc, n-am avut grija de el cum se cuvine, asa-mi trebuie) Dar nu puteam sa plec chiar fara nici o dovada, iar telefonul, chiar si fara semnal, s-a dovedit a fi de folos:

Ultima aventura a verii s-a incheiat grandios in acea noapte, imediat dupa stingerea luminii in sat: o patura de stele a acoperit cerul, puternice ca niste felinare, cu miile, stand de veghe impreuna cu luna.

Odata cu sfarsitul verii noastre, a fiecaruia dintre noi, si cu sfarsitul unui alt sezon, natura isi schimba culorile si ne pune la picioare un covor infinit de frunze…

Sa inceapa aventurile toamnei!

Advertisements
Previous Post
Next Post
Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: