De ce ascultăm muzică?

Putem asculta muzică oriunde. Absolut oriunde. În intimitatea propriei locuinţe, la lucru, la şcoală (mai ales), pe stradă, toată ziua, bass-ul bubuie în maşinile oprite la semafor, iar noaptea, în cluburi, nivelul decibelilor ajunge la cote alarmante. Şi cu toate acestea, câteodată, nu auzim nici măcar o notă. Tehnologia avansează. Inventăm constant dispozitive, instrumente şi metode de captare, înregistrare, redare şi stocare, dar nu reuşim să găsim cele mai plăcute sunete atunci când avem mai mare nevoie de ele. Ascultăm muzică din trecut, devenită clasică, muzică modernă, care se schimbă de la o zi la alta şi muzica viitorului, atât de abstracta încât nici nu o putem explica sau justifica. Şi totuşi, de ce ascultăm muzică?

Omul percepe realitatea prin intermediul simţurilor. Însă muzica reprezintă mai mult decât simpla înregistrare a informaţiilor auditive. Aşa cum dansul este orgnizarea toturor mişcărilor haotice, aşa şi muzica repezintă apogeul tuturor sunetelor. Muzica reprezintă mult mai mult decât o simplă inşiruire de sunete, deoarece nu o folosim ca să percepem realitatea, ci ca să evadăm din ea. Nu folosim sunetele pentru a ne ghida în realitate, ci pentru a ne unii toate celelalte simţuri, pentru a ne elibera de fizic, pentru a ne aminti timpurile demult apuse ale omenirii şi pentru a visa la un viitor pe care nu-l vom vedea…pentru a ne trăi viaţa cu adevărat. Ascultăm muzică pentru a ne desprinde de cotidian, pentru a arunca un văl de “linişte” peste aglomeraţia gandurilor, pentru a ne înălţa sufletul. Combinaţia de sunte care formează orice fel de muzică, nu poate fi găsită nicăieri altundeva în natură. Asta demonstrează încă odată supremaţia inteligenţei omului, abilitatea lui de a manipula şi a modifica realitatea din jurul lui, toate cu scopul de a-şi asigura eternitatea scurtei sale vieţi.

Personal, nu-s foarte pretenţios când vine vorba de genurile muzicale, în schimb am ciudăţeniile mele. Îmi plac doar acele melodii care sunt pe aceşi frecvenţă şi lungime de undă cu propri mei piticuţi de pe creier. Şi aceste melodii sunt destul de puţine. De obicei nu  ascult nimic nou, doar după ce restul lumii s-a săturat de o anumită melodie, atunci încep şi eu s-o “descopăr”. Dar şi când mi se pune pata, pun piesa pe repeat zile în şir, şi nu ascult nimic altceva. La începutul articolului mă gândeam să-ti las la final o melodie care sa te fascineze, dar acum că am ajuns la final am atâtea idei, încât aş putea umple pagini întregi de blog numai cu link-uri video. Aşa că în schimb am să-ţi las un link simplu, către pagina de start Youtube, cu gându-l că-ţi vei reasculta muzica ta preferată, şi cu speranţa că vei lasa un comment în care să-mi areţi melodia care-ţi face sufletul să simtă şi-ţi face ziua mai frumoasă.

Youtube

Advertisements

Insule de gheaţă

Este sîmbătă dimineaţa, sfîrşit de februarie. “Iarna secolului” anunţată în noiembrie anul trecut îşi pierde puterile. Afară vremea este mohorâtă, e înnorat şi plouă mărunt. De la geamul meu observ numai mizerie şi intunecime. Ies afară. E cald, iar pe jos au ramas, ici-colo, numai insule negre de gheaţă. La colţul străzii zac şi se micşorează cetăţile de zăpadă adunate de oameni săptămâna trecută în timp ce curăţau străzile şi trotuarele.

Sunt pe cale să renunţ la mica mea plimbare, să mă întorc înauntru, când simt că ceva mă cheamă. O adiere îmi şopteşte la ureche. Vântul începe să bată încet, aducând cu el o mireasmă. La început nu-mi dau seama ce este, frigul care nu mai vroia să plece era îngheţat, nu avea miros. Trag adânc aer în piept şi atunci inima îmi spune ceea ce mintea refuza să creadă. Este vorba de vântul schimbării. E o perioadă de tranziţie. Pregăteşte-te, de mâine vine primavara! (:

Despărţirea lor

Se îndepărtă ruşinat şi singur. Umbla drept, cu paşi egali, capul ridicat şi privirea aţintită asupra orizontului conturat de clădirile părăsite. Luna îşi face apariţia printre nori. O singură şoaptă din partea ei şi ar fi fost în stare să se întoarcă-n zbor. Dar ea rămase înlăcrimată şi mai tăcută decât însăşi noaptea care-i înconjoară.

Era înmărmurită, nu se putea mişca. Lacrimile-i inundau faţa în timp ce el se îndeparta tot mai mult. Luna îşi face apariţia printre nori. Gândurile-i zbierau în cap poruncind să fie eliberate, dar ea le împinse de pe cele mai înalte stânci ale minţii în abisul uitării eterne. L-ar putea opri cu o şoaptă, dar asta ar face durerea să se întoarcă. Linişte. El dispare.

Muzică la pătrat

Internetul e plin de chestii simpatice şi haioase. Cel puţin deocamdată, până se mai joacă ăştia cu ACTA. Sperăm că utilizatorii se vor impune şi totul va reveni la normal. Only time will tell. Până una alta mai avem Facebook şi 9GAG şi o mulţime de alte site-uri de pe care putem împărţi prietenilor motive pentru a zâmbi.

Dar pe lângă glumele şi bancurile uzuale, se mai întâmplă, rar, să dăm peste lucruri care ne lasă pur şi simplu uimiţi. Aşa am păţit şi eu zilele trecute, plimbându-mă cu mouse-ul printre diverse imagini comice, să dau peste o mică animaţie flash interactivă care m-a lăsat efectiv cu gura căscată. Aplicaţia se numeşte Tone Matrix şi a fost dezvoltată de aM Laboratory.

Dacă ai sărit peste text direct la pătrăţelele gri, ar fi bine să revii aici că să afli despre ce este vorba şi cum se folosesc defapt pătrăţelele gri. În pătratul mare negru este o grilă (sau matrice, cum preferi) compusă din 16 linii şi coloane, în total 256 de pătrăţele gri. Cu ajutorul acestor pătrăţele îţi poţi crea propriul tau soundtrack, un ritm interesant, your very own new groove (: În momentul în care apeşi cu mouse-ul pe unul din pătrăţelele gri, acesta se face alb şi scoate o notă muzicală. De aici în continuare ţine doar de imaginaţia ta de a crea modele cât mai interesante, cu fel şi fel de forme. Experimentează în voie, pentru că orice combinaţie de pătrăţele sună la fel de melodios. Dacă eşti în pană de idei poţi să te inspiri din exemplele postate de alţi utilizatori pe Youtube. Înainte de a începe să te joci îţi dau câteva indicaţii care te vor ajuta:

– tonalitatea sunetelor scade în intensitate pe liniile matricii, de sus in jos.

– dacă apeşi încă odată pe un pătrăţel alb, acesta se dezactivează.

– pătrăţelele albe dispuse orizontal reprezintă sunete distincte; în cazul în care ai mai multe pătrăţele albe pe aceaşi coloană, ele vor emite un singur sunet.

– ca să resetezi placa (să elimini toate pătrăţelele albe) trebuie să apeşi tasta [space].

Îţi doresc distracţie plăcută! (:

[swf src="http://dagobah.net/flashswf/ToneMatrix.swf" width=600 height=600]

Povestea continuă

Iarna îşi continuă neintreruptă povestea. Unii dintre noi o percep aşa cum este ea relatată neîncetat şi monoton de către posturile de televiziune, ca pe o catastrofă abătuta asupra ţării şi a Europei. Alţii aleg să ignore decorul cu gândul la o primavară care trebuie să sosească “din minut în minut”. Entuziasmaţii zăpezii îşi doresc timpuri veşnice acum mai mult ca oricând.

Indiferent de grupul din care facem parte, natura ne tratează pe toţii la fel. Este numai decizia noastră, a fiecăruia dintre noi, să ne alegem modul în care ne adaptăm rutina zilnică la condiţiile meteorologice. Dar cu toate acestea, cu bune (pentru natură) şi rele (pentru noi), trebuie să încercăm să privim întreg fenomenul aşa cum este el, să observăm şi să ne bucurăm de toate aspectele legate de acest anotimp de iarnă ieşit din comun.

În timpul zilei vedem cu toţii iarna cât se poate de clar: zapadă multă, albă, trafic îngreunat, şi mult frig. Seara, chiar dacă peisajul este acelaşi, experienţa este una cu totul magică. Recent am avut ocazia să fiu afară într-o astfel de noapte, undeva pe la ora 1. Eram pe drum de întoarcere, deci aproape de casă, prin cartierul Mărăşti, altfel nu cred că aş fi îndrăznit să ies. Eram pregătit pentru un drum scurt, câteva minute, să ajung cât mai repede în pătuţ la căldurică. Primul lucru care m-a oprit în mijlocul străzii a fost liniştea. Al doilea a fost cantitatea mare de zăpad neatinsă, căzută chiar în acea seară. Frigul a fost înlocuit de entuziasmul de a captura cât mai bine peisajul slab iluminat din jurul becurilor de pe stradă. Astfel, fuga de 5 minute spre casă s-a transformat într-o expediţie de aproape o oră în încercarea de a redescoperi locurile care le văd zi de zi. Vreau să-ţi spun că acestea nu au fost puţine, şi, spre surprinderea mea, de nerecunoscut. În imaginile de mai jos poţi încerca să intuieşti traseul pe care l-am parcurs în mica mea expediţie. Bon voyage!