Finalul aventurii

Ultima zi a scurtei întoarceri la Bistriţa se anunţa a fi una lipsită de evenimente. Dimineaţa m-am trezit pe ritmul liniştit al ploii. La prânz urma să plec. Acele câteva ore rămase aveau să treacă în câteva minute. Până am mâncat şi m-am trezit complet, ploaia s-a rărit şi într-un final a încetat. Deja mai trecuse o ora.

Era clar că nimic nu mai avea să se întâmple, aşa că am început să-mi fac bagajele. Dar natura nu are orar, şi în scurtul interval de timp care mi-a mai rămas, urma să-mi mai facă încă două surprize. Din partea celor care nu cuvântă. Uitându-mă pe geam, norii băteau în retragere, iar cerul era cucerit de un stol de porumbei. Adunaţi într-un număr destul de mare, ei se bucurau de aerul recent împrospătat, zburând în cercuri, oferind un vals lent, mult deasupra caselor şi oamenilor.

Soarele a început să-şi facă timid apariţia printre nori. Curios să văd ce mai pune natura la cale, m-am grăbit la geamul opus, cel dinpre parc. Aici însă nu credeam că voi vede mare lucru, parcul e în renovare, aleile şi spaţiul verde sunt răscolite. Mi-am ridicat privirile spre crengile înalte ale copacilor. Aici, o uşoară agitaţie şi mişcare prinsă cu coada ochiului mi-a atras repede atenţia. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut veveriţe pline de energie fugind din copaci în vegetaţia rămasă pe jos în cautare de mâncare. Am coborât în mare grabă jos în parc cu speranţa de a reuşi să fac măcar o poza cu simpaticele animale. Următoarea jumătete de oră am petrecut-o în compania veveriţelor jucăuşe, care nu păreau deloc deranjate de prezenţa mea sau a oamenilor care erau în trecere.

Advertisements

Întoarcere la Bistriţa

România. Cel mai frumos loc de pe Pământ. Fără îndoială. Nu e chiar cel mai plăcut în anumite privinţe, trebuie să recunoaştem. Dar spectacolul naturii este cel mai adesea magic, istoria este bogată, aşezările sunt pline de viaţă şi oamenii sunt primitori. Majoritatea. Fiecare colţişor al acestei ţări se vrea a fi explorat şi descoperit, cu bune cu rele, oferind în schimb experienţe de neuitat şi amintiri care trec cu succes testul timpului.

În aprilie am revenit la Bistriţa pentru a patra oară. Spun “am revenit la” în loc de “am revenit în” pentru că Bistriţa, ca de altfel orice oraş din România, este mai mult decât un punct pe hartă. E un sentiment. E bucurie şi extaz, libertate şi aventură. Este o experienţă unică. De fiecare dată. Şi pentru unii dintre noi reprezintă acel sentiment de necuprins şi foarte greu de exprimat în cuvinte, numit simplu “acasă”.

Prima surpriză placută de această dată a fost priveliştea de la geam, la câteva minute după ce am sosit: finalizarea lucrărilor de reconstrucţie a turnului şi acoperişului Bisericii Evangheliste Bistriţa. E timpul să ies, continui explorarea.

Trăiri interioare

E duminică, 1 aprilie. De vineri mă gândesc la ziua de azi. Urmează să o sun de ziua ei, aşa cum a făcut şi ea de ziua mea. Nu din obligaţie, nu e cazul, ci din plăcere, aşa cum fac prietenii între ei, cu respect, din dorinţa de a-i sărbători pe cei dragi, şi a-i cinsti cu o urare.

Mă aşez în faţa geamului. Deblochez telefonul şi caut numele ei în agendă. Apăs tasta verde. Sună prima dată. Dar ce-i spun când răspunde? Îmi place sa fiu original, nu caut inpiraţie pe internet, nu întreb pe nimeni. Totuşi improvizaţia nu a fost niciodată punctul meu forte. Am impresia că orice aş spune, nu ar fi destul. Dar îmi amintesc zicala “gestul contează”. Sunt sigur ca va aprecia. Cuvintele au tendinţa să se piardă în timp, dar sentimentele rămân. Micile aprecieri sunt ţinute minte. Aşa se crează relaţiile speciale între oameni, nu e nevoie de gesturi grandioase. Timpul are talentul şi cruzimea de a ne aduce în drum oameni speciali, chiar şi pentru perioade scurte care ne marchează viaţa, şi de a tăia legături pe care le credeam eterne. Trebuie să profităm, sa nu judecăm, şi să ne bucurăm de momentele trăite împreună.

Sună a doua oară. Ea raspunde. Fii scurt şi la subiect: “Salut. La mulţi ani! Îşi doresc un an plin de zile însorite, multă bucurie şi multe, multe împliniri”. O aud cum zâmbeşte.