Poftă de viaţă

Să fim înţelesi de la bun început: nu fac reclamă la sucuri naturale şi nici nu vând biscuiţi. Este păcat că mediatizarea excesivă duce la golirea de sens a cuvintelor. Ştii cum e, o făceam şi noi când eram mici, repetând un cuvânt numai de 11 milioane de ori, până însăşi literele păreau a fi doar o înşiruire de sunete fără nici un rost, spre disperarea celor din jur (:

Eu însă mă refer la sentimentul din spatele cuvintelor. A face ceva numai pentru tine, numai pentru a te simţi bine. Ceva nou, ceva ce ţi-ai propus, dar n-ai avut curaj sau timp să începi. Ceva ce dintr-odata e în mâinile tale, mai accesibil ca niciodată, fără restrângeri şi consecinţe.

Astăzi m-am apucat de alergat. Nu mi-am luat picioarele la spinare şi nu m-a fugărit nimeni. Recent mi-a venit ideea că ar fi cazul să fac ceva mai multă mişcare. Nu de alta, dar se vedea deja (pe) fizic faptul că mişcarea din programul zilnic nu prea mai îşi face efectul. Stresul acumulat în ultimele săptămâni a atins punctul culminant în ziua Z, astazi şi totul s-a terminat în primele ore ale dimineţii, iar grijile s-au redus seminificativ. Astfel m-am gândit să marchez acest moment prin începerea unei activităţi noi. Imi revenise pofta de viaţă.

Având în vedere că nu mai alregasem susţinut încă din liceu, asta însemnând mai bine de 8 ani, am zis să încep cu o mică încălzirea, o plimbare uşoară prin oraş, timp de o jumătate de ora. Datorită unui angajament-surpriză am ajuns de la faza de încălzire la faza de înfierbântare: am ajutat la mutarea unei canapele între două etaje şi relocarea unui frigider. Cu toate eforturile de peste zi aveam toate motivele sa amân recent-planificata activitate. Dar am profitat de pofta de viaţă şi ziua de azi a devenit una din multele zile (sper) care se vor încheia cu o tură de alergare pe străzile înserate ale oraşului.

Advertisements
Previous Post
Leave a comment

1 Comment

  1. Frumos:) totusi nu-ti recomand alergarea printre masini..mai mult rau faci..bagi plumbul pana in inima plamanilor…cauta locurile mai aerisite sa zic asa…

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: