Week-end fără vicii

red-eight-logos-redeight1Secolul marilor descoperiri a trecut în plan secund. A fost umbrit în totalitate de secolul marilor vicii. Televiziunea, telefonia mobilă, calculatorul, internetul au trecut de la a fi o modă, la a ne conduce viața. Nici nu vreau să menționez acele vicii care ne afectează în mod direct sănătatea. Totuși, un exemplu: fumatul a fost foarte la modă până prin anii 50-60, toate vedetele fumau în toate filmele…acum, câtă reclamă i se face? De aceea ne și bucurăm de fiecare dată când reușim să le lăsăm în urmă, chiar și pentru scurt timp. Dar cu toate acestea, avem și multe arme de luptă împotriva lor, pasiunile noastre: arta, muzica, exercițiul fizic și mișcarea, iar lista poate continua. Nici nu mă mir că ura față de ziua de luni a devenit așa un trend, deoarece nu ne folosim de cele două zile scurte pentru a ne detașa și a ne relaxa. Cu toții suntem conștienți de viciile noastre, oricât ar fi de mici, și încercăm să le eliminăm pe cât posibil, precum suntem conștienți de pasiunile noastre pe care încercăm să le perfecționăm pentru a ne face viața mai frumoasă.

Personal, am renunțat la a pierde ore în șir în fața televizorului în urmă cu mai bine de 4 ani, și nu regret nici o clipă. Din păcate timpul acela, poate chiar mai mult, l-am umplut cu calculatorul și internetul. Și deja se fac simțite efectele negative.  Așa că mi-am propus un mic experiment, pe care ți-l recomand și ție: un weekend fără vicii. De ce doar în week-end? Pentru ca știm deja cât de greu e să renunți cu totul la micile obiceiuri. Mai mult decât atât, viața e prea scurtă pentru a ne interzice noua înșine orice ne face plăcere, indiferent de ce zic cei din jur.

Astfel am să încerc ca sâmbătă și duminică să ignor acele mici vicii care par să-mi ocupe în întregime timpul. Și nu este nici un secret: mi-ar prinde bine o pauza de la facebook, seriale, filme și jocurile de pe calculator, și în schimb să termin de citit cărțile care apuc doar să le deschid câteva minute, uneori chiar deloc, în timpul săptămânii. Sunt de asemenea un mare fan (ca să nu zic băutor) al Coca-Cola și n-ar strica să-mi perfecționez cunoștințele în arta ceaiului. Pe lângă cestea, pasiunea pentru desen și fotografie au ajuns să fie inexistente în viața mea de zi cu zi. E timpul ca încet încet să-mi reamintesc ce-mi face viața mai frumoasă.

Daca tu ai putea să renunți două zile la micile tale vicii, cu ce ți-ai ocupa timpul?

Advertisements
Previous Post
Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: