Liniştea de duminică

Ziua de vineri este supraestimată şi mult prea mediatizată. Chiar dacă este ultima, ramane în fond o zi lucrătoare. Sâmbăta este pentru recuperări: cumpărături, curăţenie sau întâlniri cu prietenii. Duminica este o zi specială.

Nu te trezeşti pentru că sună alarma sau pentru că ai ceva neapărat de facut. Te trezeşti pentru că visele tale devin mai zgomotoase decât liniştea dimineţii. O linişte care îţi spune că poţi să mai stai sub pătură cât de mult doreşti. Apoi, când te hotărăşti să-ţi începi ziua, o faci cu gândul prelungirii acelei linişti cât mai mult posibil. Unii caută liniştea sufletească şi se duc să mulţumească divintăţii pentru aceasta. Alţii, sătui de agitaţia urbană, caută liniştea sub ocrotirea naturii. Duminicile mele sunt în schimb dedicate unei linişti interioare, oferită de explorarea necontenită a hobby-urilor şi pasiunilor. O linişte care suspendă realitatea înlocuind-o cu o realitate a viselor împlinite, înconjurată de fericire.

Duminica este singura zi în care încercăm să ignorăm curgerea timpului, s-o prelungim la infinit, şi să ne bucurăm de linişte, fiecare în felul nostru. De aceea la sfârşitul zilei ni se pare mereu că a fost prea scurtă, şi încercăm sa ne folosim de ultimele momente pentru a presăra câteva din seminţele acestei linişti în planurile de peste săptămână, pentru a ne putea bucura de recoltă duminica următoare.

IMG_4177

red-eight-logos-redeight1

Advertisements
Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: