Oameni în trafic

Nu mai cred în accidente. Cel puțin nu în modul în care acestea sunt mediatizate. Și cu atât mai mult cele din trafic. Cred însă în puterea celor 4 N: Neatenția și Nesimțirea pot duce la Necazuri și în cel mai rău caz, la adevărate Nenorociri. Însuși cuvântul “accident” și-a pierdut complet înțelesul. DEXonline îl definește așa: “întâmplare neprevăzută, venită pe neașteptate, care curmă o situație normală […] fapt întâmplător care aduce o nenorocire”. Cel puțin unul din N-uri se găsește și acolo. Dar nu este complet. Nu trebuie să se lase cu sirene și girofaruri – oglinda agățată a unei mașini parcate, roata strâmbă a unei biciclete lăsate prea aproape de drum – sunt deajuns să creeze oricu necazuri, care, mai ales pe la noi, sunt atât financiare cât și mari consumatoare de timp.

Neatenția datorată telefoanelor, mâncatului sau oricărei alte activități, împreună cu Nesimțirea celor care cred că regulile sunt făcute pentru proști, pot să schimbe totul într-o fracțiune de secundă. Și, pe cât de “întâmplător” pot părea aceste fapte, aici definiția este din nou nepotrivită. Pentru că de cele mai multe ori astfel de situații nu sunt complet neașteptate sau neprevăzute. Altfel echipele știrilor de la ora 5 nu ar avea atâta material, nu ar ajunge la locul faptei mai repede decât autoritățile. Altfel nu am cere socoteală, nu am căuta resposabili. Totul ar putea fi cu ușurință prevenit dacă ne-am aminti mai des că suntem cu toții oameni în trafic, indiferent  că suntem în mașină, pe bicicletă, în autobuse sau doar simpli pietoni. Și chiar dacă părerea de rău și acceptarea vinei sunt atribuții nobile din ce în ce mai rare, tot nu putem da timpul înapoi. Tocmai aceste sentimente de neputință și regret sunt perfect redate în următorul clip pentru prevenirea “accidentelor”.

red-eight-logos-redeight1

Advertisements

Prima lecţie de golf

Când vine vorba de experienţe noi, întotdeauna mă gândesc la o axiomă care circulă pe internet: “When was the last time you did something for the first time?”. Astfel orice experienţă nouă devine un semnal de alarmă, devine o provocare. Şi de aceea, atunci când am primit de la un bun prieten următorul link, nu am ezitat deloc. Clubul Sun Garden oferea o invitaţie deschisă la un curs de iniţiere în  “stilul de viaţă numit golf”.

sungarden resort

Chiar dacă era puţin noros în acea dimineaţă, locaţia părea foarte promiţătoare. Dar până la ora 10 când trebuia să ajungem acolo (clubul este cam la o jumătate de oră de mers cu maşina înafara oraşului), a ieşit şi soarele timid dintre nori. Ascuns în mijlocul pădurii, departe de agitaţia civilizaţiei, clubul avea multe de oferit. Fiind încă sâmbătă dimineaţa, într-o zi răcoroasă de primavară, am avut toată zona doar pentru noi. În primul modul am fost 4 participanţi înscrişi, aşa că prima lecţie de golf s-a desfăşurat într-un mediu relaxant şi prietenos. Pe teren ne-a întâmpinat intructorul Vince Kelly, şi ne-a explicat, într-o engleză cu accent plăcut şi presărată cu simţul umorului, toate elementele de bază ale golfului: de la poziţia corpului la ţinerea corectă a crosei şi micile trucuri care fac acest sport mai degrabă un exerciţiu de relaxare. Astfel, în doar două ore, am evoluat de la datul în aerul de pe langă minge, la a lovi-o din plin şi cu boltă, trimiţând-o la câţiva zeci de metri în zare. Am avut astfel şansa de a cunoşte diferitele tipuri de crose şi rostul fiecăreia, şi structura elementară a unui meci de golf. În final a fost o frumoasă primă lecţie de golf, şi sper că mă voi putea întoarce curând pentru a exersa cele învăţate.

IMG_6121

IMG_6080

IMG_6089

IMG_6114

IMG_6111

IMG_6112

IMG_6096

IMG_0518

IMG_0522

IMG_0542

red-eight-logos-redeight1

Liniştea de duminică

Ziua de vineri este supraestimată şi mult prea mediatizată. Chiar dacă este ultima, ramane în fond o zi lucrătoare. Sâmbăta este pentru recuperări: cumpărături, curăţenie sau întâlniri cu prietenii. Duminica este o zi specială.

Nu te trezeşti pentru că sună alarma sau pentru că ai ceva neapărat de facut. Te trezeşti pentru că visele tale devin mai zgomotoase decât liniştea dimineţii. O linişte care îţi spune că poţi să mai stai sub pătură cât de mult doreşti. Apoi, când te hotărăşti să-ţi începi ziua, o faci cu gândul prelungirii acelei linişti cât mai mult posibil. Unii caută liniştea sufletească şi se duc să mulţumească divintăţii pentru aceasta. Alţii, sătui de agitaţia urbană, caută liniştea sub ocrotirea naturii. Duminicile mele sunt în schimb dedicate unei linişti interioare, oferită de explorarea necontenită a hobby-urilor şi pasiunilor. O linişte care suspendă realitatea înlocuind-o cu o realitate a viselor împlinite, înconjurată de fericire.

Duminica este singura zi în care încercăm să ignorăm curgerea timpului, s-o prelungim la infinit, şi să ne bucurăm de linişte, fiecare în felul nostru. De aceea la sfârşitul zilei ni se pare mereu că a fost prea scurtă, şi încercăm sa ne folosim de ultimele momente pentru a presăra câteva din seminţele acestei linişti în planurile de peste săptămână, pentru a ne putea bucura de recoltă duminica următoare.

IMG_4177

red-eight-logos-redeight1

Gânduri de noapte bună

red-eight-logos-redeight1Sfârşit de săptămână. Început de weekend. Doar o noapte le mai desparte. În timp ce ne pregătim de culcare, unii încercăm să retrăim, alţii încercăm să planificăm. Somnul e singurul care vine încet, fără să observăm. Putem doar să sperăm la o noapte neîntreruptă, odihnitoare. Până atunci lăsăm gândurile să ne invadeze. Ce am învăţat în această săptămână, ce puteam face altfel, ce am greşit. Apoi ne întoarcem speranţele spre viitor. Ce ne va aduce săptămâna care urmează, ce vom avea de făcut, care vor fi îndatoririle şi responsabilităţile noastre, cum vom putea să ne uşurăm viaţa, să aducem bucurie în primul rând nouă înşine şi celor din jur.

Până nu demult, lăsam trecutul să-mi întunece gândurile înainte de culcare. Şi nu doar cel de peste săptămână, ci trecut în adevăratul sens al cuvântului, ani de regrete. Soluţia atunci a fost să le acopar cu o pătură albă. Dimineţile au devenit într-adevăr mai liniştite. Dar nopţile au ramas la fel de întunecate, la fel de pustii. Astfel m-am decis să-mi întorc atenţia spre vise. Acele scurte povesti fără noimă, care se evaporau în momentul trezirii la realitate. Care în cel mai bun caz pluteau ca o ceaţă ireală peste câteva din primele momente ale dimeneţii.

Dar acele momente pot fi întâmpinate. Pentru ca ele cuprind iluzia amintirilor dintr-o viaţă anterioara, dintr-o lume paralelă. Voi aştepta visele cu gândurile libere. Trecutul e trecut, viitorul încă nu a avut loc. Voi spera la noi experienţe imposibil de trăit în lumea reală. Voi aştepta cu sufletul la gură reîntâlnirea cu cei dragi aflaţi la mare depărtare, sau cu cei care nu mai sunt demult printre noi. Voi lăsa subconştientul să-mi vorbească, să mă ajute. Şi cel mai important, mi le voi aminti dimineaţa cu o claritate de neegalat. Amintirile celor ce nu s-au întâmplat vor deveni mai mult decât ceaţa câtorva momente ale dimineţii. Vor deveni amintiri a celei de-a doua vieţi. O viaţă doar a mea. O realitate care pentru cei din jur va fi doar o fantezie. Şi vezi asta pe faţa lor, de fiecare dată când încerci să dai viaţa viselor, prin cuvinte, cu voce tare.

Aşa că, în această seară, lasă gândurile legate de trecut acolo unde le este locul, în trecut. Speranţele şi planurile pentru viitor mai pot aştepta, mâine e o nouă zi. Acum lasă somnul să te învăluie şi lasă visele să-ţi lumineze mintea şi să-ţi îmbogăţeasăa amintirile. Noapte bună şi vise plăcute!

Mi-e dor

red-eight-logos-redeight1Până nu demult a fost vară. Cald…caniculă uneori (şi totuşi nu destul de cald încât să-mi doresc venirea iernii). Dar acum, ceva parcă se schimbă. Au început ploile. Natura este într-o schimbare. O schimbare care, eu cel puţin, o aştept de la începutul anului. Vine toamna. Anotimpul meu preferat. Ploile sunt doar începutul. O etapă de purifcare, nimic mai mult. Ceea ce urmează este mult mai interesant: vântul liniştit care încă nu este destul de puternic să desprindă frunzele pe care copacii ni le vor dărui mai târziu, dar care în schimb poartă sunete şi miresme, soarele care se lasă timid întrezărit printre norii albi, luminând un joc al culorilor cum numai natura poate oferi.

În aşteptarea unei noi toamne care să-mi umple sufletul, mi-am dat seama de un lucru: nu ţin minte să fi prins anul acesta o zi cu ceaţă. Mi-e dor de o zi cu ceaţă. Nu ştiu dacă într-adevăr a fost şi am uitat, sau pur şi simplu nu am fost în locul potrivit, dar însăşi idea unei astfel de zile mi se pare a fi o poveste prea frumoasă pentru un muritor de rând. O poveste în care lumea, aşa cum o ştim noi, este ascunsă complet, personajele sunt total izolate, forţate fiind să-şi continue netulburat activităţile într-un mediu ireal, în care nemişcarea pare eternă.

Când mă voi întoarce de pe acest tărâm magic, îţi voi povesti aventurile pe care le-am trăit şi personajele care mi-au ieşit în cale, întreg drumul de întoarcere la realitatea care ne defineşte vieţile.

mi dor