Numai în România

red-eight-logos-redeight1Azi dimineață, în drum spre lucru, am prins un mic fragment de conversațtie:

” – Câți sânteți, doi sau trei?

– Tri…

– Na bun, trei lebenițe atunci, haida…”

De obicei nu ascult conversațiile altora pe stradă, decât atunci când sunt rostite, mai degrabă strigate, în apropierea mea. Ți-am redat partea audio, acum să-ți prezint și partea vizuală a momentului. În fiecare dimineață merg la serviciu pe jos, iar astfel pot să-mi aleg singur traseul, de obicei merg pe scurtături, alei prin spatele blocurilor, departe de traficul agitat al începutului de zi. De această dată am ajuns în apropierea unui gang, în zona unui bloc mare și a câtorva case. Pe aleea care ducea spre gang, ca în fiecare zi de miercuri, erau înșirate vreo 10 pubele de gunoi. Lângă acestea, mașina de gunoi aștepta să fie încărcată de către doi angajați ai firmei de salubrizare. Ocolesc aleea pentru a nu perturba activitatea celor doi, și mă îndrept spre gang. Prin el venea un individ impingând încă o pubelă de gunoi, urmat de un individ masiv strigând replicile de mai sus. L-am identificat pe cel care împingea pubela ca fiind al treilea angajat, și pe guralivul masiv ca fiind deținătorul grămezii de “lebenițe” aflate la ieșirea din gang.

Numai în România oamenii se așteptă să primească o recompensă pentru o treabă pentru care sunt anajați și plătiți să o facă. Vina este și a celor care oferă o astfel de recompensă în speranța unui tratement special, ca în cazul întalnit de mine. Problema și mai mare este că acest sistem se regăsește, într-o formă sau alta, peste tot în România, până la cel mai înalt nivel. Dar schimbarea nu are loc dintr-o dată, ci pornește tot de jos, de la fiecare din noi. Schimbarea trebuie răspândită prin fapte.

Advertisements

Surpriză!

red-eight-logos-redeight1Iulius Mall ne pregătește o surpriză în cartierul Gheorgheni, o surpriză care se făcea demult timp așteptată: amenajarea zonei din jurul lacului. Deocamdată avem un panou cu un anunț politicos și un santier în lucru. Așteptăm inaugurarea.

IMG_0174

IMG_0171

Mă bucur că plouă

red-eight-logos-redeight1Rain splats

Vorbesc serios. E sâmbătă dimineaţa. Foarte de dimineaţă. La ora 5:30 sunetul stropilor în pervazul geamului m-a trezit zâmbind. Chiar mă bucur că plouă. Deşi, de la ora asta deja, îmi dau seama că majoritatea activităţilor mele “outdoor” vor fi probabil anulate. Dar acum ştiu că primăvara este foarte aproape, şi natura are tot ce-i trebuie pentru a înverzi la viaţă, în toată splendoarea ei.

Cât despre mine, nu mai e timp de somn. Trebuie să-mi refac programul de peste weekend şi să mă bucur de o nouă zi, o zi ca oricare alta: o zi ca nici o altă zi.

Week-end fără vicii

red-eight-logos-redeight1Secolul marilor descoperiri a trecut în plan secund. A fost umbrit în totalitate de secolul marilor vicii. Televiziunea, telefonia mobilă, calculatorul, internetul au trecut de la a fi o modă, la a ne conduce viața. Nici nu vreau să menționez acele vicii care ne afectează în mod direct sănătatea. Totuși, un exemplu: fumatul a fost foarte la modă până prin anii 50-60, toate vedetele fumau în toate filmele…acum, câtă reclamă i se face? De aceea ne și bucurăm de fiecare dată când reușim să le lăsăm în urmă, chiar și pentru scurt timp. Dar cu toate acestea, avem și multe arme de luptă împotriva lor, pasiunile noastre: arta, muzica, exercițiul fizic și mișcarea, iar lista poate continua. Nici nu mă mir că ura față de ziua de luni a devenit așa un trend, deoarece nu ne folosim de cele două zile scurte pentru a ne detașa și a ne relaxa. Cu toții suntem conștienți de viciile noastre, oricât ar fi de mici, și încercăm să le eliminăm pe cât posibil, precum suntem conștienți de pasiunile noastre pe care încercăm să le perfecționăm pentru a ne face viața mai frumoasă.

Personal, am renunțat la a pierde ore în șir în fața televizorului în urmă cu mai bine de 4 ani, și nu regret nici o clipă. Din păcate timpul acela, poate chiar mai mult, l-am umplut cu calculatorul și internetul. Și deja se fac simțite efectele negative.  Așa că mi-am propus un mic experiment, pe care ți-l recomand și ție: un weekend fără vicii. De ce doar în week-end? Pentru ca știm deja cât de greu e să renunți cu totul la micile obiceiuri. Mai mult decât atât, viața e prea scurtă pentru a ne interzice noua înșine orice ne face plăcere, indiferent de ce zic cei din jur.

Astfel am să încerc ca sâmbătă și duminică să ignor acele mici vicii care par să-mi ocupe în întregime timpul. Și nu este nici un secret: mi-ar prinde bine o pauza de la facebook, seriale, filme și jocurile de pe calculator, și în schimb să termin de citit cărțile care apuc doar să le deschid câteva minute, uneori chiar deloc, în timpul săptămânii. Sunt de asemenea un mare fan (ca să nu zic băutor) al Coca-Cola și n-ar strica să-mi perfecționez cunoștințele în arta ceaiului. Pe lângă cestea, pasiunea pentru desen și fotografie au ajuns să fie inexistente în viața mea de zi cu zi. E timpul ca încet încet să-mi reamintesc ce-mi face viața mai frumoasă.

Daca tu ai putea să renunți două zile la micile tale vicii, cu ce ți-ai ocupa timpul?

În umbra lui 2012

red-eight-logos-redeight1Acestea sunt primele gânduri pe care ți le adresez după o pauză de mai bine de 3 luni. Toată perioada, defapt întreg anul 2012, a fost pentru mine unul solicitant și foarte dificil, din prea multe puncte de vedere. O parte din ele nici nu mi le mai amintesc, iar multe din ele vreau să le uit cu desăvârșire.

Privind acum retrospectiv, pe lângă toate problemele pe care le-a ridicat, 2012 a reușit chiar să modifice însăși curgerea timpului. Pentru mine, 2012 a trecut mai degrabă în 12 săptămâni. În primele 3-4 “săptămâni” problemele deja se adunau într-un ritm alarmant, dar cu toate acestea nu mă grăbeam să le abordez. Punctul culminant era preconizat undeva pe sfârșitul anului și deci timpul părea să țină cu mine. Așa e când ești (încă relativ) tânăr, problemele par a fi foarte departe, chiar și pe termen scurt. În “săptămânile” de vară am început deja să simt focul sub tălpi. Întreg sezonul l-am dedicat, în sfârșit, rezolvării problemelor. Lunile din septembrie până în decembrie au fost precum secundele cât durează să visezi un coșmar: la fel de intense, la fel de înfricoșătoare și la fel de ireale.

Sărbătorile care au marcat sfârșitul lui 2012 au fost o alta dimensiune, o lume paralelă. Dar chiar și așa, nici prima “săptămână” a lui 2013 nu a reușit să repare distorsionarea timpului. Sunt încă în umbra lui 2012. Singura rază de lumină care promite totuși să aducă lucrurile la normal o reprezintă zilele voastre de naștere. Tu, prietene, ești mai înțelept cu un an, dar astfel mă ajuți să-mi închei socotelile cu 2012, și să pot îmbrățișa și eu speranțele pe care le aduc următoarele 11 luni intregi. Și pentru asta, îți mulțumesc!