Numai în România

red-eight-logos-redeight1Azi dimineață, în drum spre lucru, am prins un mic fragment de conversațtie:

” – Câți sânteți, doi sau trei?

– Tri…

– Na bun, trei lebenițe atunci, haida…”

De obicei nu ascult conversațiile altora pe stradă, decât atunci când sunt rostite, mai degrabă strigate, în apropierea mea. Ți-am redat partea audio, acum să-ți prezint și partea vizuală a momentului. În fiecare dimineață merg la serviciu pe jos, iar astfel pot să-mi aleg singur traseul, de obicei merg pe scurtături, alei prin spatele blocurilor, departe de traficul agitat al începutului de zi. De această dată am ajuns în apropierea unui gang, în zona unui bloc mare și a câtorva case. Pe aleea care ducea spre gang, ca în fiecare zi de miercuri, erau înșirate vreo 10 pubele de gunoi. Lângă acestea, mașina de gunoi aștepta să fie încărcată de către doi angajați ai firmei de salubrizare. Ocolesc aleea pentru a nu perturba activitatea celor doi, și mă îndrept spre gang. Prin el venea un individ impingând încă o pubelă de gunoi, urmat de un individ masiv strigând replicile de mai sus. L-am identificat pe cel care împingea pubela ca fiind al treilea angajat, și pe guralivul masiv ca fiind deținătorul grămezii de “lebenițe” aflate la ieșirea din gang.

Numai în România oamenii se așteptă să primească o recompensă pentru o treabă pentru care sunt anajați și plătiți să o facă. Vina este și a celor care oferă o astfel de recompensă în speranța unui tratement special, ca în cazul întalnit de mine. Problema și mai mare este că acest sistem se regăsește, într-o formă sau alta, peste tot în România, până la cel mai înalt nivel. Dar schimbarea nu are loc dintr-o dată, ci pornește tot de jos, de la fiecare din noi. Schimbarea trebuie răspândită prin fapte.

Advertisements

Surpriză!

red-eight-logos-redeight1Iulius Mall ne pregătește o surpriză în cartierul Gheorgheni, o surpriză care se făcea demult timp așteptată: amenajarea zonei din jurul lacului. Deocamdată avem un panou cu un anunț politicos și un santier în lucru. Așteptăm inaugurarea.

IMG_0174

IMG_0171

Învăţătură de viaţă

Butonând astăzi Facebook-ul, am dat peste un articol interesant, care a reuşit să mă fascineze. În cele câteva rânduri, pe care vreau să le împart şi cu tine, am descoperit o foarte simplă explicaţie la câteva probleme cu o mare greutate în viaţa noastră, a tuturor. Citeşte şi convinge-te singur!

“Un profesor de filosofie stãtea în fata clasei având pe catedrã câteva lucruri. Când ora a început, fãrã sã spunã un cuvânt, a luat un borcan mare de maionezã gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenti dacã borcanul este plin si acestia au convenit cã era.

Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a întrebat din nou pe studenti dacã borcanul era plin iar acestia au fost de acord cã era.

Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenti cum stãtea treaba iar acestia au rãspuns în cor “pliiin”! Profesorul a scos de sub catedrã douã cesti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv. Studentii au râs.

“Acum” a spus profesorul dupã ce hohotele s-au domolit, “as dori sã întelegeti cã acest borcan reprezintã viata voastrã. Mingile de golf reprezintã lucrurile importante pentru voi, familia, copiii, sãnãtatea, prietenii si pasiunile voastre, si cã dacã totul ar fi pierdut în afarã de acestea, viata voastrã ar fi tot plinã. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteazã pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mãrunte. Dacã veti începe cu nisipul,” a continuat el “nu veti mai avea unde sã puneti mingile de golf si pietricelele. La fel si în viatã, dacã îti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine. Acordã atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacã-te cu copiii, fã-ti controale medicale periodic, iesi cu sotia în oras la cinã, joacã golf, vei avea suficient timp altã datã sã faci curat sau sã repari cine stie ce dispozitiv . Ai, în primul rând grijã de mingile de golf, ele conteazã cu adevãrat. Stabileste-ti prioritãtile, restul e doar nisip.”

Unul dintre studenti a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cãni de cafea. Profesorul a zâmbit “Mã bucur cã întrebi asta, ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea viata ta, e loc întotdeauna pentru douã cãni de cafea, împreunã.”

Decizii, decizii

Cele mai grele decizii sunt cele când trebuie să facem compromisuri. Pentru că, să recunoaştem, o decizie luată rapid, fără ezitare, nu mai este o decizie, este o hotărâre. Vroiam sa dau câteva exemple de astfel de hotărâri, dar n-am s-o fac. Sunt sigur că fiecare poate găsi exemple ale unor situaţii în care a trebuit să cântărească diferite aspecte ale unei probleme. O decizie grea, în care ai făcut un compromis într-o direcţie sau alta, te va face să revii, cel puţin pentru un timp, la momentul deciziei, încercând să-ţi imaginezi “cum ar fi fost dacă…” Asta mă duce cu gândul la o replică preferată din filmul The Time Machine: “You are a man haunted by those two most terrible words: What if?” (puteţi vedea scena din film aici).

În cazul meu, luarea unei decizii se întinde pe o perioadă de timp mai mult sau mai puţin lungă. Depinde de situaţie. Dar de cele mai multe ori e vorba de o perioadă mai lungă. Îmi place să “rumeg” bine situaţia, s-o întorc pe toate feţele, s-o iau la bani mărunţi. Rezultatul? O decizie de a cărui rezultat sunt pe deplin mulţumit. Asta nu înseamnă că nu fac compromisuri. Dar acestea sunt minime şi justificate. Cel puţin din punctul meu de vedere. Aşa încât dacă vine cineva la mine cu întrebarea clasică “Unde ţi-a fost capul?” eu pot sa îi răspund cu un zâmbet, ferm convins că decizia luată e cea mai bună. Dar asta nu înseamnă că de fiecare data am dreptate. Iau şi decizii greşite. Caz în care suport consecinţele. Fără astfel de decizii, viaţa ar fi prea monotonă…părerea mea :)

Nu e un secret cum se ajunge la astfel de rezultate. Unii îşi fac liste cu elemente pro şi contra, plusuri şi minusuri, alţii iau în considerare părerile unora care au fost în situaţii asemănătoare sau identice. Cea mai bună soluţie e să te bazezi pe propria experienţă, când e posibil, şi să fi tu acela care ia în final decizia, să nu te bazezi pe alţii. De ce? Ar fi mult mai uşor, e drept, dar nimeni nu te cunoşte pe tine mai bine decât tu însuţi.

Ultima decizie pe care am luat-o a fost în domeniul tehnicii. Cum am zis într-unul din post-urile anterioare, vara asta am rămas fără aparat foto. Căutarea unui nou model n-a durat mult deloc. Ştiam foarte bine ce-mi doresc: un aparat performant, marca Canon. Problema a fost că am găsit două modele care erau mai mult decât ideale. Unul din gama celor compacte, cu performanţe ridicate (sx 130 is), celălalt din gama DSLR-urilor (eos 1100D), printre cele mai slabe din categoria sa, dar mult superior primului. Dar în acest caz aspectul hotărâtor a fost cel financiar, modelul compact fiind de 3 ori mai ieftin decât cel DSLR. Am analizat mult timp decizia, aveam posibilitatea să investesc în oricare dintre cele două modele. Am făcut liste, am căutat pe internet detalii şi păreri. În final m-am decis pentru modelul mai ieftin, după ce am rostit cu voce tare diferenţa dintre preţurile celor două. Am hotărât că acea diferenţă o puteam investi mai departe, în altceva. Şi aşa s-a născut o nouă listă… o listă de cumpărături! :)                                                                                                                  (sursa imagini: dpreview.com)

James Bond revine!

E oficial, se filmeaza cel ce de-al 23-lea film al seriei James Bond. Si din pacate e tot cu Daniel Craig. Noul film se va numi “Skyfall” si se pare ca nu va avea legatura cu povestea ultimului film “Quantum of Solace” (sursa: http://www.totalfilm.com/news/bond-23-title-announced-shooting-details-and-cast-confirmed)

Deocamdata se mai cunosc actorii implicati in proiect si anul lansarii noului film, 2012: http://www.imdb.com/title/tt1074638/