Întoarcere la Bistriţa

România. Cel mai frumos loc de pe Pământ. Fără îndoială. Nu e chiar cel mai plăcut în anumite privinţe, trebuie să recunoaştem. Dar spectacolul naturii este cel mai adesea magic, istoria este bogată, aşezările sunt pline de viaţă şi oamenii sunt primitori. Majoritatea. Fiecare colţişor al acestei ţări se vrea a fi explorat şi descoperit, cu bune cu rele, oferind în schimb experienţe de neuitat şi amintiri care trec cu succes testul timpului.

În aprilie am revenit la Bistriţa pentru a patra oară. Spun “am revenit la” în loc de “am revenit în” pentru că Bistriţa, ca de altfel orice oraş din România, este mai mult decât un punct pe hartă. E un sentiment. E bucurie şi extaz, libertate şi aventură. Este o experienţă unică. De fiecare dată. Şi pentru unii dintre noi reprezintă acel sentiment de necuprins şi foarte greu de exprimat în cuvinte, numit simplu “acasă”.

Prima surpriză placută de această dată a fost priveliştea de la geam, la câteva minute după ce am sosit: finalizarea lucrărilor de reconstrucţie a turnului şi acoperişului Bisericii Evangheliste Bistriţa. E timpul să ies, continui explorarea.

Advertisements

Insule de gheaţă

Este sîmbătă dimineaţa, sfîrşit de februarie. “Iarna secolului” anunţată în noiembrie anul trecut îşi pierde puterile. Afară vremea este mohorâtă, e înnorat şi plouă mărunt. De la geamul meu observ numai mizerie şi intunecime. Ies afară. E cald, iar pe jos au ramas, ici-colo, numai insule negre de gheaţă. La colţul străzii zac şi se micşorează cetăţile de zăpadă adunate de oameni săptămâna trecută în timp ce curăţau străzile şi trotuarele.

Sunt pe cale să renunţ la mica mea plimbare, să mă întorc înauntru, când simt că ceva mă cheamă. O adiere îmi şopteşte la ureche. Vântul începe să bată încet, aducând cu el o mireasmă. La început nu-mi dau seama ce este, frigul care nu mai vroia să plece era îngheţat, nu avea miros. Trag adânc aer în piept şi atunci inima îmi spune ceea ce mintea refuza să creadă. Este vorba de vântul schimbării. E o perioadă de tranziţie. Pregăteşte-te, de mâine vine primavara! (:

Despărţirea lor

Se îndepărtă ruşinat şi singur. Umbla drept, cu paşi egali, capul ridicat şi privirea aţintită asupra orizontului conturat de clădirile părăsite. Luna îşi face apariţia printre nori. O singură şoaptă din partea ei şi ar fi fost în stare să se întoarcă-n zbor. Dar ea rămase înlăcrimată şi mai tăcută decât însăşi noaptea care-i înconjoară.

Era înmărmurită, nu se putea mişca. Lacrimile-i inundau faţa în timp ce el se îndeparta tot mai mult. Luna îşi face apariţia printre nori. Gândurile-i zbierau în cap poruncind să fie eliberate, dar ea le împinse de pe cele mai înalte stânci ale minţii în abisul uitării eterne. L-ar putea opri cu o şoaptă, dar asta ar face durerea să se întoarcă. Linişte. El dispare.

Winter Tale

Spiritul anotimpului de iarnă este viu. Deşi îşi face puternic simţită prezenţa cel mai adesea la sfârşit de decembrie, el rămâne cu noi şi la cumpăna dintre ani, şi ne face să-i ducem dorul odată cu venirea primăverii. Fiecare dintre noi primim spiritul în viaţa noastră aşa cum ştim mai bine, după timpul propriu şi după sentimentele propri. Natura ne oferă un decor, o scenă pe care oamenii pot face tot ce îşi doresc, lucruri care în restul anului li s-ar părea cel puţin ciudate. Zăpada este cadoul naturii pentu cei care vor să arate lumii că spiritul iernii îi umple de fericire, pentru cei care se bucură alături de familia lor şi pentru cei care vor să se bucure din plin de viaţă.

Trebuie să recunosc cu tristeţe că în acest anotimp (care nu prea s-a potrivit cu calendarul anului) spiritul nu a fost cu mine. Nu am căutat motive şi nici nu mi-am forţat sentimentele. În schimb am sperat în viitor şi am privit în trecut. Mi-am amintit că anul trecut am fost inspirat să încep o poveste. Povestea iernii (eng. winter tale). Această poveste a început cu o simplă fotografie de iarnă:

Fotografia, făcută pe un mic pod peste Someş, a devenit prima dintr-o serie de fotografii de iarnă care împreună spun Povestea Iernii. După ce s-au strâns destule poze pentru un prim capitol al poveştii, le-am adunat toate sub acelaşi simbol (Winter Tale) şi le-am postat anul trecut în galeria de pe DeviantArt (seria completa, aici). Fotografia de mai sus a devenit în câteva săptămâni favorita membrilor comunităţii DevianArt, fiind cea mai vizualizată din serie. Cu toate acestea prima poză nu este singura din preferatele mele. Mai jos poţi vedea coperta seriei şi câteva din fotografiile mele favorite de anul trecut:

Anul aceste chiar dacă spiritul m-a ocolit, şi natura ne-a păcălit, tot am reuşit să fac câteva poze de sezon, care urmează să devină mai târziu un nou capitol al poveştii de iarnă din galeria de fotografii. Până atunci te poţi bucura (în exclusivitate cum ar zice în presă) de viziunea mea de anul acesta asupra iernii. Sper să te bucuri cât mai mult de spiritul iernii în lunile ce urmează…cât despre mine, aştept cu nerăbdare să mă viziteze sezonul următor.

Sounds like the 90s

Tagline-ul din titlu nu-mi apartine. A fost promovat de postul VH1, si se potriveste perfect perioadei pe care o descrie. Pentru anii ’80 ei propuneau “Smells like the 80s”. N-am prins acea perioada “live”, deci nu pot sa spuna daca au sau nu dreptate. Dar sa revenim la anii ’90. Spun ca se potriveste descrierea pt ca ceea ce caracterizeaza muzica anilor ’90, dupa parerea mea, este in primul rand sunetul. Muzica anilor ’90 a inventat si a redefinit noi genuri muzicale, noi modalitati de realizare a videoclipurilor, ocupand un loc bine meritat in The Hall of Fame al muzicii din toate timpurile.

Una din melodiile mele preferate din acele vremuri (dar nu si singura) este Roller Girl – Luv U More. Din punctul meu de vedere este melodia care pastreaza cel mai bine esenta muzicii anilor ’90. It really sound like the 90s. Dar asta este doar un exemplu. Care e melodia ta prefarata a anilor ’90? (: