România. Cel mai frumos loc de pe Pământ. Fără îndoială. Nu e chiar cel mai plăcut în anumite privinţe, trebuie să recunoaştem. Dar spectacolul naturii este cel mai adesea magic, istoria este bogată, aşezările sunt pline de viaţă şi oamenii sunt primitori. Majoritatea. Fiecare colţişor al acestei ţări se vrea a fi explorat şi descoperit, cu bune cu rele, oferind în schimb experienţe de neuitat şi amintiri care trec cu succes testul timpului.

În aprilie am revenit la Bistriţa pentru a patra oară. Spun “am revenit la” în loc de “am revenit în” pentru că Bistriţa, ca de altfel orice oraş din România, este mai mult decât un punct pe hartă. E un sentiment. E bucurie şi extaz, libertate şi aventură. Este o experienţă unică. De fiecare dată. Şi pentru unii dintre noi reprezintă acel sentiment de necuprins şi foarte greu de exprimat în cuvinte, numit simplu “acasă”.

Prima surpriză placută de această dată a fost priveliştea de la geam, la câteva minute după ce am sosit: finalizarea lucrărilor de reconstrucţie a turnului şi acoperişului Bisericii Evangheliste Bistriţa. E timpul să ies, continui explorarea.